sâmbătă, 28 martie 2020

Ce trebuie să faci ca să obții amânarea plății ratelor bancare, în perioada coronavirusului?

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a explicat la RFI cum va funcționa măsura prin care persoanele cu probleme financiare din cauza coronavirusului vor putea cere amânarea plății ratelor bancare pentru o anumită perioadă. O OUG în acest sens urmează să fie adoptată joi de Guvern.

CITESTE TOT: http://biroucredit.ro/blog-biroul-de-credit/suspendarea-platii-ratelor-pentru-restantieri-cine-poate-suspenda-plata-ratelor-9-luni/

Ionel Dancă: Am avut discuții cu reprezentanții sistemului bancar, cu BNR și am ajuns la un acord în privința acordării celor care în această perioadă au intrat în dificultate și nu mai pot plăti ratele la creditele bancare, să aibă facilitatea unei perioade de amânare de până la nouă luni. În acest sens, statul se angajează să garanteze de la stat dobânda aferentă acestei perioade de amânare și ulterior încheierii acestei perioade clienții băncilor vor beneficia de o reeșalonare, o rescadențare a creditului, astfel încât practic costul creditului care a fost amânat la plată în această perioadă să fie plătit ulterior, împărțit pe toată durata perioadei de creditare.

Rep.: Dacă eu am acum un credit și cer băncii să mă păsuiască timp de nouă luni, din momentul în care voi reîncepe să-mi plătesc rata lunară la bancă, perioada mea totală de rambursare a creditului practic mi se va prelungi cu nouă luni, adică cele nouă luni care mi se scad acum, corect?
I.D.: Corect, sigur, asta în înțelegerea dintre clienți și bănci, că pot fi clienți care nu-și doresc această prelungire și dacă au capacitatea, pot să facă plăți în avans sau imediate, astfel încât să rămână în același calendar de scadențare a ratelor.

Rep.: Deci totul se face la cererea clientului.
I.D.: La cererea clientului.


Rep.: Și perioada aceasta va fi fixă, nouă luni sau e la mica înțelegere între bancă și client? Poate fi de trei luni, poate fi de șase luni?
I.D.: Este de până la nouă luni, în funcție de cum vor ajunge la un acord clientul cu banca, la cererea clientului, evident.

Banca poate să spună NU?


Rep.: Banca poate să refuze amânarea plății ratelor la credit?
I.D.: Nu este în interesul băncilor în momentul de față să refuze, pentru că și interesul sistemului bancar este să aibă clienți bancabili, clienți care să-și păstreze condiția de plată a creditului contractat. Nimeni nu-și dorește să se ajungă în situația unor credite în incapacitate de plată, nu ar fi nici în avantajul băncilor, nici al clienților, care evident vor avea de suferit, pentru că banca se va putea îndrepta împotriva lor, pentru recuperarea garanțiilor.

Rep.: Va exista și o minimă verificare din partea băncii, adică dacă eu îi transmit băncii că vreau o păsuire, pentru că am fost trimis în șomaj tehnic, de exemplu, banca mă va crede pe cuvânt sau va verifica informația? Poate s-o facă?
I.D.: Poate s-o facă, poate să ceară documente justificative, care să ateste situația de dificultate financiară a clientului.

CITESTE TOT: http://biroucredit.ro/blog-biroul-de-credit/suspendarea-platii-ratelor-pentru-restantieri-cine-poate-suspenda-plata-ratelor-9-luni/


Share This

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Broker de credite, solutii de creditare , APLICA ONLINE !
Partener autorizat SolutieCredit.Ro